Pages

Se afișează postările cu eticheta tablouri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tablouri. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Astazi am vazut un documentar despre arta si compromisurile lui Sabin Balasa difuzat de TVR ."Pictorul tineretii" se autoproclama intr-un interviu din anii 70 acordat TVR-ului spunand ca atat el cat  si tinerii se recunosc in picturile lor .In primul rand cred ca el a apelat la avantajul faptului ca lucrarile sunt executate intr-un stil de Suprarealism agreabil acoperind radacinile Realismului Comunist prin reprezentarea oamenilor care sufera intr-un spatiu nesfarsit si in mijlocul lor se afla un imparat binefacator .Sabin Balasa spunea ca lucra in fiecare zi cate 15 ore la el in atelier si ca ii era greu sa-si creasca familia nu din lipsa de bani ci din lipsa de interes fata de aceasta  acordand o atentie nemarginita picturii sale dar mai ales  cotelor care erau stabilite pentru opera sa.

Acesta a fost comparat cu Salvador Dali ,comparatia nu-si are rostul deoarece Dali reprezenta un univers propriu la prima vedere irational dar cu o samanta complexa ancorata in gandirea artistului si transpusa pe panza.Balasa doar incerca sa dezvolte Suprarealismul insa subconstientul acestuia era inaclit de ideologiile epocii .In perioada regimului comunist stilul acestuia nu s-a schimbat aproape deloc decat prin faptul ca odata ce puterea lui Nicolae Ceausescu crestea Balasa incerca sa mai strecoare cate un apropo care sa determine un proiect cu portretele sotilor Ceausescu realizand lucrari reprezentand personaje cat se poate de purificate din punct de vedere estetic care capatau o usoara dominatie pe suprafata bineinteles cu intentia artistului .






Nu-i contest talentul lui Balasa ,sunt lucrari care imi plac mult insa nu pot spune ca este un geniu deoarece un geniu reprezinta lumea asa cum o vede el iar Balasa reprezenta lumea in functie de regulile regimului Comunist si dupa sufletul reprezentantilor acestui partid.Chiar daca Balasa nu a recunoscut asta niciodata ,pictura sa este un fel de piatra crapata pusa la temelia unui bloc deoarece acesta incearca din rasputeri sa acopere influentele epocii comuniste mascand acest lucru plasticizand personajele si incercand sa isi forteze sansele prin cautarea unei forme cat mai libere .
Parerea mea este ca daca Balasa isi schimba brusc tematica in perioada Comunista acesta ar fi ramas doar un pictor necunoscut insa acesta s-a conformat cu idealurile epocii devenind artist de curte .Se vede ca Balasa nu era el in acele lucrari ,era altcineva ,cineva pe care Balasa il imita si il alimenta ca pe un geniu care produce niste lucrari extraordinare si care isi vede de treaba lui ca un cetatean adevarat.Una peste alta sa tragem linie,pictura lui Balasa a fost dezvoltata de acesta in asa fel incat sa placa tuturor fiind bine gustata de mai marii nostri si fiind de o finete si de o libertate inselatoare pentru un public generalizat.Balasa a facut in asa fel incat arta sa sa se adreseze fiecarui om insa nici macar el nu se regasea in acele mesaje pe care le transmitea prin lucrarile lui .Maestrul Baba avea o vorba pe care acum o port cu drag in suflet : Doresc ca pana la final sa raman EU mare sau mic indiferent cum ,poate e cel mai greu lucru ...(Corneliu Baba-din jurnalul pictorului).